Puiul de om vine pe această lume complet nepregătit pentru ea. Vă explicam într-un articol anterior care este cel mai bun start în viață pentru un nou-născut. Mama este cea responsabilă cu îngrijirea copilului, pentru crearea bazelor atașamentului și pentru observarea, înțelegerea și satisfacerea nevoilor acestuia. La rândul ei mama trebuie să aibă grijă de sănătatea ei fizică și mentală, să ceară și să accepte ajutor, pentru a putea fi capabilă să se dedice noului ei statut cu toata inima.
Cum ar fi normal să se întâmple lucrurile? Nou-născutul și mama trebuie să fie în simbioză perfectă în cel de-al patrulea trimestru, aflat în viața extrauterină. Aceasta trebuie să îl țină la pieptul ei, să îl poarte, să îl alăpteze, să îi fie ghid blând către toate lucrurile noi cu care intră în contact.
Când nu se întâmplă așa? Când mama nu își ascultă vocea interioară. Atunci când se produce minunea și o mamă poartă în pântece o nouă viață, ia naștere și instinctul matern. Societatea contemporană nouă are tendința să îndepărteze mamele de la firescul și naturalul lucrurilor, prezentând o viziune denaturată asupra maternității și făcând din aceasta normă. Astfel că, mamele sunt sfătuite să culce copiii singuri, să nu-i mai țină în brațe, că se obișnuiesc, să ofere formulă de lapte, pentru că ele nu au laptele bun sau suficient și lista continuă la nesfârșit. Aceste situații sunt speculate de firmele cu produse pentru copii, care dezvoltă permanent această industrie, reușind să îți ia ochii, să îți inducă/creeze nevoi și să te îndrume greșit, doar pentru beneficiul lor.
Ce este de făcut? Părinții trebuie să se informeze corect și complet, din surse sigure și de încredere și să observe că informațiile coincid cu ceea ce simt în adâncul inimii lor. Ei trebuie să ceară ajutor specializat și să ia atitudine mereu atunci când simt că ceva este în neregulă cu bebelușul.
Atunci când, însă, mama nu își urmează instinctele, când lucrurile nu merg pe făgașul lor normal și firesc, copilul dă semnale și încearcă să atragă atenția că ceva nu este în ordine și astfel apar, spre disperarea mamei, a tatălui și a întregii familii, colicii.
Majoritatea părinților se așteaptă să apară colicii. Acesta este unul dintre topicurile nelipsite din discuțiile dintre părinți. Fiecare își spune povestea, cu detalii cât mai exacte, care mai de care mai teribile, mai terifiante și mai de speriat creând în jurul acestor colici aproape o legendă urbană. Așa că, atunci când îți vine rândul, aștepți cu inima mică să vină peste tine și să te lovească cu toată puterea. Dar lucrurile nu stau chiar așa. Există strategii, fără a apela la suplimente, picături sau siropuri, pentru a liniști copilul.
Un lucru devine important dacă i se dă importanță. Puterea gândului este foarte mare. Copii nu TREBUIE să aibă colici, nu este un lucru obligatoriu. Părinții nu trebuie să se aștepte la acest lucru ca la un lucru natural. Nu orice plâns al copilului poate fi încadrat la colici, nu toți colicii sunt la fel și nu toți au aceeași rezolvare.
Colica este, conform dicționarului, o durere abdominală acută. Bebelușii se consideră că au colici pentru că, uneori, începând cu vârsta de două săptămâni, par să înceapă să sufere de dureri de burtică, care le generează un plâns de neconsolat, pentru perioade destul de mari de timp. În realitate colicii reprezintă încercarea organismului bebelușului de a se adapta la toate noutățile aduse de lume în care tocmai a sosit. Există o multitudine de factori care contribuie la agitația copilului și niciunul nu trebuie ignorat.
În primul rând, trebuie să îi fie îndeplinită nevoia de bază de afecțiune din partea mamei. Acomodarea este întotdeauna mai ușoară dacă se face la pieptul mamei. Dacă nou-născutul simte mirosul mamei, ritmul și bătăile inimii ei, lucruri pe care el le cunoaște foarte bine, reușește să accepte mai ușor schimbările, din locul familiar de unde se află, pentru că se simte în siguranță orice s-ar întâmpla. Starea emoțională a mamei este foarte importantă. Dacă aceasta este liniștită, își îmbrățișează noul statut cu bucurie, este conștientă de nevoile bebelușului ei, iar simbioza se realizează în mod firesc, fără să apară alte persoane care să le tulbure echilibrul, colicii pot fi și insesizabili, în absența altor probleme fiziologice.
Pentru copiii alăptați atașarea corectă poate fi soluția. Uneori, copiii nu se atașează la sânul mamei corect, pot să ingereze aer, care să producă gaze și să apară disconfortul abdominal sau pot să nu sugă suficient, să nu stimuleze producția de lapte și treptat aceasta să scadă, iar bebelușul să plângă de foame. În acest caz este de verificat anatomia orală a copilului pentru depistarea unui eventual fren restrictiv și corectarea atașării.
Alteori poate fi alergia la proteina laptelui de vacă, mai ales dacă bebelușul a primit formulă de lapte în maternitate și microbiomul acestuia a fost alterat. În acest caz, eliminarea tuturor lactatelor din dieta mamei poate să rezolve problema.
Alte metode de a liniști copilașul care dă semne de colici sunt masajul pe burtică, o baie caldă, încercarea de a-l determina să eructeze după fiecare supt sau sunetele albe. Minuni face purtarea bebelușului într-un sistem de purtare ergonomic, unde să se simtă alături de mamă.
Uneori părinții se îndreaptă disperați către soluțiile cele mai simple și la îndemână, urmând sfaturile mamei, soacrei sau vecinei. Dau buzna în farmacie și cumpără siropel după siropel pentru că simt că trebuie să facă ceva. Neputința în fața unui nou-născut care plânge fără a putea fi consolat este ceva ce cu greu poate fi tolerat de proaspeții părinți. Mai ales dacă nu se așteptau la asta.
Plânsul este o metodă minunată a copiilor mici, prin care reușesc să își exteriorizeze frustrările, nemulțumirile sau grijile, pe care nu pot să le exprime liber. Dacă ai analizat și ai eliminat celelalte cauze pentru care un pui de om plânge, este demn de luat în calcul că motivul este nevoia de eliberare. Caz în care este bine să îl lași să plângă, în brațele tale, ocrotit și înconjurat de iubire necondiționată, privindu-l și asigurându-l că ești acolo pentru el orice s-ar întâmpla. Bebelușii au, la rândul lor, motive pentru care să fie stresați și anxioși. De la un bec mai puternic sau un sunt ascuțit, la mersul mamei în camera cealaltă, toate pot genera sentimente profunde acestora. Odată ce părinții înțeleg această nevoie a copilului, plânsul devine ceva ce pot accepta mai ușor și nu vor mai încerca cu disperare să îl oprească.
Dacă simți că ar putea fi făcute mai multe pentru confortul copilului tău, că el suferă de colici și nu știi cum să îl ajuți, fie că ai aplicat, fie că nu sfaturile de mai sus, ia legătura cu un specialist. Consultă pediatrul în care ai încredere sau un consultant în alăptare pentru soluțiile personalizate bebelușului tău care să îl aline și pentru a-ți oferi susținere în această perioadă de tranziție din viața voastră.
Părinții pe care îi întâlnesc, atât în cadrul consultațiilor on-line, cât și în cadrul celor față în față primesc soluții care îi ajută să reducă timpul de plâns al copiilor, să le înțeleagă nevoia cu adevărat, să doarmă mai liniștiți și să aibă așteptări realiste în ceea ce privește viața cu un nou-născut. Experiența mi-a demonstrat că fiecare copil are un motiv real pentru care plânge și este nevoie de o abordare holistică pentru a identifica și rezolva aceste situații.
Cu mare bucurie am observat că la rândul lor, părinții pe care deja i-am cunoscut – atunci când oferă sfaturi proaspeților părinți – sunt atât de înțelepți și extrem de relaxați. Experiența consultației cu mine le-a dat încredere și acum știu că pot face față cu brio provocărilor din viața de părinte.
Oricând întâmpini dificultăți în alăptare mă poți suna pentru a programa o consultație în alăptare.
Te invit să urmărești paginile de facebook La pieptul mamei și Adina Popov IBCLC și să intri pe grupul de sprijin în alăptare La pieptul mamei pentru informații la zi, din despre alăptare și … mai mult.