Ne bucurăm să vă anunțăm că am finalizat o nouă acțiune pentru a aduce zâmbete și bucurie oamenilor care au mare nevoie acum.
De data aceasta, ne-am îndreptat gândurile bune și sprijinul către Asociația Ana și copiii, unde am donat și în luna martie 2022, dar care ne-a impresionat mult și am decis să continuăm să dăm o mână de ajutor.
Echipa Asociației Ana și copiii are ca misiune prevenirea abandonului familial şi şcolar prin programe educaţionale, asistenţă socială, medicală şi juridică, activităţi de recreere şi socializare, activităţi de informare, acţiuni şi măsuri de conştientizare şi sensibilizare socială şi înfiinţarea de servicii sociale, pentru şi în sprijinul comunităţii.
Deviza lor este: Nu putem face lucruri mari, ci doar lucruri mărunte, cu multă dragoste, cu care noi rezonăm din inimă și vrem să le fim alături ca lucrurile mărunte să fie din ce în ce mai multe și să bucure sufletele multor copii.
Mulțumesc Cristina Mocăniță pentru sprijinul oferit în coordonarea acțiunilor din ultimele 2 luni, ești un înger; precum și vouă, celor care ne susțineți.
Mulțumiri echipei Bringo pentru sprijinul oferit în livrarea produselor în cantități impresionante.
Până la următoarea acțiune – cu bine!
Adina Popov, mamă, consultant în lactație certificat IBCLC, președinte al Asociației La pieptul mamei.
Ne puteți oferi sprijinul vostru în continuare prin donații sau sponsorizări în contul de lei sau în cel de euro. pregătim deja darurile pentru 1 iunie.
Nume: ASOCIATIA LA PIEPTUL MAMEI
IBAN: RO14INGB0000999909645175
Detalii tranzacție: Donatie
Cont euro PayPal https://lapieptulmamei.com/doneaza/