Pașii atașării copilului la sân

Acest articol ți se adresează și te poate ajuta dacă: 

  • te pregătești să naști și ai nevoie de îndrumare și de câtiva pași pe care să îi urmezi atunci când vei avea nevoie să alăptezi pentru prima dată
  • ai născut și simți că atașarea la sân mai poate fi îmbunătățită
  • ai nevoie de o reasigurare că totul decurge cum trebuie

Pentru a te descurca bine în alăptarea timpurie, ține cont de următoarele recomandări:

  • crează-ți mediul propice, intim, în care să nu fiți întrerupți de factori perturbatori care vă pot distrage atenția
  • găsește o poziție confortabilă, câteva perne îți pot fi de folos – le poți așeza pentru a-ți susține zona lombară, brațele, pe picioare pentru a susține copilul, după preferințe; dacă alegi să alăptezi întinsă – o pernă la spate și una între genunchi te pot ajuta să ai o postură relaxată
  • copilul va fi orientat cu fața și burtica către mamă, favorizând contactul vizual al mamei; capul copilului nu trebuie să stea întors – urechile copilului trebuie să fie în același plan cu umerii și cu șoldurile
  • capul copilului trebuie să aibă libertatea de a se mișca în eventualitatea în care căile aeriene vor fi obstrucționate
  • ceafa sau gâtul copilului trebuie susținute, dar fără a presa capul spre sân
  • dacă este nevoie, în special dacă ai sânii mari, poți susține sânul din spatele areolei, folosind o mână din lateral -degetul mare și cel arătător să formeze litera “C” în jurul sânului
  • bărbia copilului trebuie să atingă sânul, iar nasul va fi la nivelul mamelonului, condiții valabile pe tot parcursul mesei.
  • când copilul va deschide larg gura în cautarea sânului (reflexul de căutare) – mama aduce copilul către sân, cu mamelonul îndreptat cât mai spre cerul gurii (palatul moale)
  • buzele stau răsfrânte, nasul ușor depărtat de sân pentru a permite respirația
  • pentru a stimula lactația și pentru a se hrăni corespunzător, copilului îi va fi permis să mănânce la sân oricât are nevoie. 
  • alăptarea după program este de evitat, Urmărește copilul, nu ceasul
  • copiii trebuie hrăniți la primul semn de foame (plânsul este deja un semn care apare destul de târziu și are nevoie să fie liniștit înainte de a fi hrănit)
  • masa se poate finaliza la semnele ce indică faptul că nou-născutul s-a săturat (lasă sânul, adoarme sau oprește suptul activ)
  • dacă atașarea este dureroasă după primele 30 secunde, copilul ar trebui desprins de la sân, prin introducerea degetului mic în colțul gurii lui, între gingii și apoi reatașat reluând pașii.
Atașarea corectă la sân în 6 pași simpli
  1. Sustineți capul bebelușului, apoi între degetul mare și degetul arătător țineți sânul în forma literei ”C” – cu o mișcare asemănătoare cu prinderea unui sandwich, și aduceți bărbia bebelușului sub sân. 
  2. Atingeți nasul și buza superioară a bebelușului cu mamelonul, prin mișcări repetate de sus în jos, până când bebelușul își deschide gura larg.
  3. Introduceți sânul în gura larg deschisă a bebelușului
  4. Sânul va intra în gura bebelușului astfel încât o mare parte din areolă va fi acoperită sub buza inferioară 
  5. Mamelonul ajunge adânc în cavitatea bucală a bebelușului și se va poziționa cu aproximație în cerul gurii fără nici un disconfort pentru dumneavoastră 
  6. Bărbia bebelușului va fi lipită de sân, capul flexat ușor pe spate, nasul este liber și ambele buze vor fi răsfrânte pe sân.

Pentru a evalua atașarea la sân a copilului și a corecta prinderea poți consulta tabelul de mai jos:

atașare corectă / atașare superficială

Cum îmi dau seama că îi este foame – care sunt semnele de foame?

Stomacul nou-născuților are capacitate redusă, din acest motiv ei au nevoie să mănânce des. Pentru ca alăptarea să decurgă ușor este important să recunoști semnele de foame.

Când îi ieste foame copilul poate să prezinte următoarele comportamente:

  • poate duce mâinile la gură
  • își poate strânge mâinile și picioarele la piept
  • să imite suptul printr-un plescăit
  • deschide gura făcând zgomot din buze
  • poate căuta mamelonul
  • poate scânci și în final poate plânge

Răspunzând la primele semne de foame nu vei permite ca nou-născutul să ajungă să plângă de foame. Dacă plânge deja, este nevoie să îl liniștiți prin plimbat, legănat în brațe, un cântec liniștitor, mângâieri și abia apoi să inițiezi alăptarea. Plânsul nu trebuie oprit prin forțarea atașării – ce poate determina aversiune orală. 

Este mult mai ușor să alăptezi un bebeluș liniștit.

Cum îmi dau seama că s-a săturat – urmărește următoarele comportamente

  • se oprește din supt sau suge mai rar
  • își relaxează brațele și pumnii, sau deschide palmele
  • se împinge de la sân
  • adoarme la sân

Ține cont că:

  • Nou-născuții se trezesc des pentru a mânca, acest comportament este normal și sănătos 
  • Până în jurul vârstei de 6 săptămâni, orele lor de culcare nu se supun vreunui tipar
  • Copiii pot plânge din multe motive, nu întotdeauna de foame
  • Ține copilul aproape de tine, în contact piele pe piele
  • Ascultă și înțelege plânsul – ține-l în brațe, spune-i că înțelegi că îi este greu, probabil îl doare ceva sau pur și simplu nu poate să adoarmă – deși copilul nu înțelege încă ce îi spui, din tonul comunicării empatice înțelege că îi ești alături.

Am acoperit în acest articol pașii atașării copilului la sân, diferențele dintre o prindere bună și o prindere superficială și semnele de foame ale nou-născuților dintr-o perspectivă generală. Fiecare copil este diferit și împreună cu mama adaugă un grad ridicat de complexitate și variabilitate diadei mamă-copil. În anumite situații este nevoie de consiliere personalizată. Dacă simți ai nevoie de sprijin în a atașa copilul la sân mă poți suna pentru a programa o consultație în alăptare.

Nu uita – alăptarea nu doare, iar dacă doare – ceva poate fi îmbunătățit. Mamele îmi spun mereu ”Nu credeam ca durerea va dispărea atât de repede”. Dacă la începutul consultației le este teamă la gândul că vor atașa copilul, până la final descoperă adevărata bucurie a alăptării.

Te invit să urmărești pagina de facebook La pieptul mamei și Adina Popov IBCLC și să intri pe grupul de sprijin în alăptare La pieptul mamei.

Bibliografie

Hetzel Campbell S., Lauwers J., Mannel R., Spencer B – Core Curriculum for Interdisciplinary Lactation Care

Riordan J. – Breastfeeding and Human Lactation

Watson Genna C. – Supporting Sucking Skills in Breastfeeding Infants

Wiessinger D., West D., Pitman T. – The Womanly Art of Breastfeeding

CONTACTEAZĂ-NE! SUNTEM ALĂTURI DE TINE!

Sfaturi importante despre alăptare, diversificare sau autodiversificare, înțărcare, somnul copilului alăptat și creșterea cu blândețe a copiilor gasesti si pe paginile Facebook La Pieptul Mamei și Adina Popov IBCLC sau in Grupul FB La Pieptul Mamei - sprijin în alăptare și creșterea copiilor.

Dacă întâlnești dificultăți în alăptare și ai nevoie de ajutor rapid, îți recomand să ne contactezi direct!

Reducere 20% la toate cursurile video până pe 24 iulie


This will close in 20 seconds

Call Now Button